Într-un mic atelier cald și primitor, o femeie care împletește pănuși de aproape șapte decenii demonstrează, zi de zi, că din munca mâinilor se poate trăi frumos și demn. Din foile de porumb ies nu doar obiecte, ci și o poveste de viață impresionantă, recunoscută oficial ca „Tezaur Uman Viu”.

De la sărăcia anului 1946 la o meserie de o viață

Totul începe în anul 1946, într-o perioadă de mare lipsuri. În satul Dumitreni ajunge atunci un bărbat din Ungaria, priceput la împletit pănuși. Din nevoia de a-și întreține copiii, femeile din sat învață de la el meșteșugul. Printre ele se află și mama actualei meșterițe.

Astfel se pune baza unei ocupații care, pentru protagonista acestui fotoreportaj, va deveni meserie de o viață. Aproape 70 de ani au trecut de când a început să împletească pănuși, iar de atunci lucrează zi de zi, fără să se fi plictisit.

Atelierul din Dumitreni: căldură, povești și pisica Káramela

În atelier atmosfera e tihnită. E cald, plăcut, iar pisicuța Káramela doarme și toarce liniștită pe un fotoliu. Mâinile harnice ale femeilor transformă foile de porumb în creații, în timp ce poveștile curg liniștit.

Doamna Margareta, personajul central al reportajului, spune cu emoție că nu se descurcă prea bine în limba română, dar modul ei sincer și stângaci de a povesti o face cu atât mai îndrăgită. Despre ea, textul spune limpede: e „bună de pus la rană”.

Sprijinul ei de nădejde este nora, Mónika. Lucrează împreună de 30 de ani, cot la cot, câte 12 ore pe zi, și în tot acest timp nu au avut niciodată un conflict, nu și-au aruncat o vorbă grea una alteia.

Douăsprezece ore de lucru pe zi și o energie de adolescent

Programul lor de lucru este intens: douăsprezece ore în fiecare zi. De aproape șapte decenii, împletitul pănușilor este ocupația constantă a Margaretei.

Ea spune că se simte tânără, nu are dureri și nu simte oboseala așa cum te-ai aștepta la cineva cu o asemenea vechime în muncă. Creativitatea ei este descrisă drept demnă de invidie, iar asta o diferențiază de alți meșteri care se limitează la ștergare, coșuri sau alte obiecte de mici dimensiuni. Margareta a împins meșteșugul mult mai departe.

Flori din pănuși, unice în lume

Specialitatea ei sunt buchetele de flori colorate, realizate integral din pănuși. Privitorul are impresia că sunt flori naturale. Textul subliniază că este „unica în lume” care creează astfel de buchete.

Reacția oamenilor este de uimire: se minunează când le văd și adesea se închină de mirare. Margareta a fost invitată la expoziții în numeroase locuri din lume și participă cu mare plăcere. Nu cucerește doar prin creațiile ei, ci și prin personalitatea ei, descrisă ca fiind adorabilă.

Acum trei ani, Ministerul Culturii i-a acordat titlul de „Tezaur Uman Viu”, o recunoaștere oficială pentru ceea ce reprezintă ea și munca ei.

Tabere de creație pentru copii, toată vara

Vara, agenda ei este plină: este chemată la diverse tabere de creație pentru copii. Participarea la aceste tabere îi aduce o bucurie deosebită și nu ar renunța la ele pentru nimic. Iubește copiii, iar copiii o iubesc pe ea.

În text se remarcă uimirea autoarei/autorului în fața energiei ei: se întreabă când mai găsește timp pentru toate și de unde atâta forță.

Cum se pregătesc pănușile: de la câmp la atelier

Toamna este perioada de cules a porumbului, proces care durează aproximativ două săptămâni. Apoi urmează o muncă atent organizată:

• foile de porumb sunt sortate cu grijă
• se fierb cu sulf, pentru a deveni albe
• se usucă
• se ambalează în saci de rafie
• se depozitează pentru întregul an

Pentru un an de lucru, Margareta are nevoie de circa 300 de saci de foi de porumb. Cifra este accentuată în articol: trei sute de saci.

Urmează o nouă etapă: opărirea cu vopsea alimentară în diverse culori. Abia apoi începe din nou împletitul, zi de zi, câte 12 ore, la care iau parte ea, nora Mónika, fiul și, când volumul de lucru este prea mare, și nepoții.

Târgurile din țară: marfă multă, bani, dar mai ales comunitate

La un târg care durează câteva zile, rolul fiului este clar: să aprovizioneze constant standul cu produse. Pe durata unui astfel de târg sunt necesare, de regulă, aproximativ șapte drumuri pentru a acoperi cererea.

Margareta vinde mult, însă articolul precizează că pentru ea banii nu sunt totul. Ar merge la târguri chiar și dacă nu ar vinde nimic. Acolo se simte „ca într-o familie”: negustori din toate colțurile României, fiecare cu produsele lui, clienți care revin an de an, iar în mijlocul lor – Margareta.

La târguri, ea este privită ca o mică vedetă:

• oamenii vor să se fotografieze cu ea
• îi filmează standul
• cumpără câte un obiect de la ea

Rețelele sociale s-au umplut de imagini cu persoane mândre că au o poză cu „un așa simpatic tezaur uman viu”.

Durerea pierderii soțului și nașterea primei flori

În spatele buchetelor de pănuși stă însă și o poveste tristă. Cu mulți ani în urmă, soțul Margaretei moare într-un accident de mașină. Pierderea o zguduie profund; simte că nu mai are pentru ce trăi.

Zile întregi rămâne în casă, fără putere, fără direcție. Într-un târziu, reușește să se ridice și ajunge, „mai mult moartă decât vie”, la magazinul pe care îl avea la șosea, în localitatea Chendu. Nu avea însă nici dorința de a vinde, nici de a împleti.

Plângând amar după tejghea, mâinile ei încep, instinctiv, să frământe și să răsucească o foaie de porumb. După trei minute, din mâinile ei iese prima floare de acest fel.

De acolo, începe să lucreze cu febrilitate, floare după floare, incapabilă să se oprească. A doua zi, duce la mormântul soțului o coroniță de flori cum consideră că nu mai există alta.

În text apare o concluzie emoționantă: dincolo de mormânt, soțul ar fi fost încă o dată lângă ea și ar fi ajutat-o să se ridice.

O poveste care depășește granițele unui sat din Mureș

Fotoreportajul este semnat de Allain Cucu și aduce în prim-plan o poveste din județul Mureș – Dumitreni și Chendu fiind reperele geografice – care rezonează și cu publicul din Târgu Mureș.

Pentru cititorii „azi în Târgu Mureș”, povestea Margaretei este nu doar despre un meșteșug tradițional din Mureș, ci și despre puterea de a transforma durerea în creație, de a clădi un mod de viață dintr-o îndeletnicire pe care alții ar considera-o minoră: împletitul pănușilor de porumb.